Ecusonul de merit “Centenarul Marii Uniri” – disponibil în Scout Shop!

Urmare a proiectului desfăşurat de magazinul nostru la finele anului trecut, în care cercetaşii au votat macheta câştigătoare a ecusonului dedicat aniversării centenarului Marii Uniri, în ultima perioadă Scout Shop a colaborat intens cu Echipa Naţională de Programe pentru a putea finaliza cerinţele de acordare a acestui ecuson. Ne bucurăm că procesul s-a finalizat cu succes şi vă prezentăm în continuare cerinţele care, odată îndeplinite, permit acordarea acestui ecuson de merit:

 

 

  • CERINŢE PENTRU LUPIŞORI

 

Lupișorul să afle povestea Primului Război Mondial și a Marii Uniri

  • prezintă în fața patrulei un moment cheie din istoria celor 2 evenimente
  • Implică-te în activităţile organizate cu ocazia zilei de 1 Decembrie în localitatea ta.
  • Fă o vizită ghidată la un muzeu care are o colecție/expoziție dedicată Marii Uniri şi Primului Război Mondial sau la un monument dedicat Primului Război Mondial sau vizionează împreună cu patrula ta un film documentar pe această temă – ex: Ecaterina Teodoroiu (film)
  • învaţă și prezintă în cadrul patrulei o poezie/cântec cu tematica Marii Unirii
  • află și prezintă în cadrul patrulei povestea celor 3 culori de pe steag/stemă

 

 

  • CERINŢE PENTRU TEMERARI

– identifică 3 cercetaşi cu merite în realizarea Marii Uniri şi află poveştile lor

– fă o vizită ghidată la un muzeu care are o secţie dedicată Marii Uniri şi Primului Război Mondial sau la un monument dedicat Primului Război Mondial

– implică-te în activităţile organizate cu ocazia zilei de 1 Decembrie în localitatea ta.

– participă la un eveniment cercetăşesc dedicat Marii Uniri în centrul tău local

– prezintă în faţa unităţii un eveniment din cadrul Primului Război Mondial care a avut loc în sau în apropierea localităţii tale sau a judeţului tău

– cunoaşte extremele geografice provincii istorice ale României Mari

 

 

  • CERINŢE PENTRU EXPLORATORI

APROFUNDEAZĂ

– însemnătatea zilei de 1 Decembrie 2018 pentru istoria României şi impactul naţional şi internaţional al Marii Uniri

– implicarea cercetaşilor în Primul Război Mondial, cu exemple concrete ale implicării acestora

LUCREAZĂ

– implică-te în activităţile organizate cu ocazia zilei de 1 Decembrie în localitatea ta.

– participă la / organizează un eveniment cercetăşesc dedicat Marii Uniri în centrul tău local

– susţine în cadrul unei întâlniri de unitate o prezentare interactivă de 10-15 minute despre o personalitate cu merite în realizarea Marii Uniri

CUNOAŞTE

– povestea unui martor al evenimentelor din 1918 / Primul Război Mondial relatată de un urmaş şi exemple de solidaritate şi generozitate din timpul Primului Război Mondial, între civili sau/şi militari, transmit-o mai departe atât în unitatea ta, cât și la alte unități din centrul tău local.

– fă o vizită ghidată la un muzeu care are o secţie dedicată Marii Uniri şi Primului Război Mondial sau la un monument dedicat Primului Război Mondial

– conţinutul Declaraţiei de la Alba Iulia şi discută în cadrul unei întâlniri despre conţinutul şi semnificaţia acestui document istoric (discuția poate fi inclusiv o dezbatere sau un joc de rol)

 

 

  • CERINŢE PENTRU SENIORI

 

– implică-te în activităţile organizate cu ocazia zilei de 1 Decembrie 1 localitatea ta.

– participă la / organizează un eveniment cercetăşesc dedicat Marii Uniri în centrul tău local

– citeşte în cadrul grupului de seniori Declaraţia de la Alba Iulia şi discută despre conţinutul şi semnificaţia acestui document istoric

– află amintiri ale înaintaşilor tăi care au trăit în anii Primului Război Mondial, fie de la supravieţuitori sau urmaşii lor.

– propune Consiliului Centrului Local iniţierea unui proiect pe profilul Messengers of Peace şi prezintă-le care ar fi tematica şi obiectivele acestuia

 

Ecusonul costă 9 lei şi poate fi achiziţionat de aici.